Faceţi căutări pe acest blog

Se încarcă...

23 aprilie 2011

Pilat TV

- Ia zi, Gogus, ce-a mai venit pe Mediafax?
- Hristos a înviat, şefu.
- Nu prinde la bizon. Altceva.
- L-au adus pe Barabas din Indonezia.
- Imagini?
- Două icoane făcute cu telefonul.
- Asta-i, tati! Bag-o breaking news. 


A doua zi.

- Gogus, au venit audienţele pentru ieri?
- 2.8 pe prime time.
- Şi ăilalţi?
- 0.9.
- Cu ce?
- Cu învierea. Aţi avut dreptate.
- Paşte fericit, boule.
- Paşte fericit, şefu.

1 aprilie 2011

Micropulii Alfa




În România trăiesc doar masculi alfa. De aceea nu mai avem nici campioni, nici conducători, nici gânditori, nici gânduri. Decât manele*.

Sportul, singurul domeniu în care femeile au dreptul de a concura doar între ele - că altfel îţi dai seama ce bătaie şi-ar lua - dă o măsură obiectivă a fenomenului. Succesele, bucuriile şi medaliile sunt aduse în principal de fete. E un fenomen care surprinde. O ţară de masculi alfa, bărbaţi de bărbaţi şi şmecheri de şmecheri, e reprezentată la vârf de femei. Să mă ierte Lucian Bute, excepţia care a trebuit să confirme de 7 ori ca să mai echilibreze balanţa.

De ce se întâmplă asta? Pentru că, la atâta concurenţă pentru teritoriu şi femele, masculii alfa sunt prea ocupaţi să-şi apere coroana. Nu mai au când să evolueze şi să facă performanţă.

Fotbal. Se joacă după următoarea regulă: camera e pe omul cu mingea. Dacă dai mingea, atenţia se mută de la tine la fraierul ăla. Jucătorul român nu se bate cu adversarul, pentru că un bosniac sau un albanez nu atentează la teritoriul lui. Jucătorul român se bate cu ceilalţi jucători români. Jucătorul român ţine mingea pentru că vrea să fie clar cine are trei caoie. El.

Management. Un mascul alfa care este sau se crede înconjurat de masculi alfa nu mai are timp să-şi exercite puterea în scopuri constructive. E într-o alertă permanentă. El trebuie, prin fiecare gest sau cuvânt, să îşi reitereze statutul. Să le bage minţile în cap ălorlalţi. O şedinţă de management sună ca o bătaie între hiene. Hârâieli, chiţăieli, labe peste ochi şi colţi mârâiţi. Concluzia discuţiei: rămâne cum am stabilit. Io sunt şefu, io vă tuf pe toţi. De-aia am şi convocat şedinţa, ca să vă reamintesc. Şi-acum, fetelor, la muncă!

Afaceri. Noi nu facem afaceri, facem sex. Ne întâlnim ca să ne punem puţele pe masă, ca să ne-o tragem, ca să ne dăm bot. Ce profit, ma pş pe el de profit. Sunt dispus să dau faliment numai să ştiu că te-am călcat în picioare. Mor cu tine de gât, fraiere.

Cultură. Din mijlocul acestui cor de mârâieli e greu să se mai nască o idee. Ca să poţi gândi, trebuie să-ţi scoţi capul din gura ăluilalt. Intrată într-un nor de testosteron, mintea umană îşi pierde direcţia şi se prăbuşeşte. Plus că, s-o spunem pe faţă, artistul sau intelectualul trebuie să se deschidă către lume, să-şi dezvăluie slăbiciunile, să lase publicul să pătrundă până în cele mai mărunte firide ale sufletului şi minţii. Poponarii dracului.

Nu ne mai putem raporta unul la altul decât de pe poziţii de bănuitoare forţă. În orice dialog, vedem riscul unei emasculări, nu potenţialul unui progres. Dilemele sunt băgate la prohab, într-o clinică obsesie faţă de organul nostru reproducător. Până şi la bună ziua răspundem cu o măciucă. Facem lucrurile nu atunci când trebuie, ci atunci când ni se scoală. Priapism social.

Dacă întâlnim pe unul mai deştept, îl luăm la mişto, că sigur e arogant. Dacă întâlnim pe unul mai cinstit îl furăm, că prea ne umileşte. Dacă dăm de unul mai înalt şi mai frumos îi rupem picioarele şi îi pocim faţa. Simpla lui prezenţă se dă la femeia noastră. Femeia noastră, un AmbiPur cu feromoni, scoasă din casă ca să se ştie că noaptea e lungă.

Deşi, sincer acum, cine mai are timp de dragoste când toţi vor să ţi-o tragă?

*da, dragă, ştiu.

Share It