Faceţi căutări pe acest blog

Se încarcă...

28 octombrie 2010

6 picioare mai jos



Aş vrea să dau în judecată toate statele care-mi cer viză. A călători liber prin lume nu e un drept cetăţenesc, câştigat prin luptă. E un drept natural, al oricărei fiinţe vii. Din punct de vedere al libertăţii de mişcare, un om are mai puţine drepturi decât un pisoi. Ca să nu mai vorbim de cocori, rechini sau lăcuste.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului spune aşa:

Orice persoană are dreptul la o cetăţenie.

A fi cetăţean nu e un drept. E mai degrabă o datorie, o constrângere, o condamnare la legitimarea actului artificial de a împărţi planeta în parcele. Am devenit cetăţeni ai unui stat prin naştere. Nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem să fim români sau somalezi.  Eram prea mici.

A fi cetăţean înseamnă a plăti taxe, a vota minciunile disponibile, a-ţi irosi viaţa sub dictaturi sau războaie. Un preţ cam mare pentru apartenenţa la o fantasmă numită "ţară".

Orice persoană are dreptul de circulaţie şi rezidenţă între graniţele unui stat.

Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta. Oare Dunărea e conştientă de statutul ei de graniţă politică? Ştie Prutul ce desparte? Creionul bont al lui Stalin încreţeşte scoarţa Terrei la o simplă trecere peste hartă?

Ce e un stat? O ogradă mare, înconjurată de garduri inexistente. De aici până aici e la mine, de aici până aici e la tine. Aşa au stabilit unii. Oameni, cu două mâini, două picioare, excepţionali doar prin lăcomie, aroganţă şi capacitatea de a minţi tot ce mişcă.

S-au dat multe răspunsuri la întrebarea "Ce ne deosebeşte de animale?". Nivelul de inteligenţă, inventivitatea, limbajul articulat. Hai să nu ne mai flatăm atâta.

Simţul proprietăţii e cel care defineşte rasa umană. Din toate cele vii, doar noi avem tembelismul de a crede că o bucată cât de mică a acestei lumi ne aparţine. Când de fapt nu e aşa. Nu avem drepturi nici măcar asupra celei mai mici grăunţe de nisip. Suntem nişte vizitatori. Venim, plecăm, Pământul rămâne aici. Nu ne-a aparţinut şi nu le va aparţine nici copiilor noştri. Îşi aparţine sieşi.

Omul e nomad prin natura sa. La fel ca tigrul, peştele sau cocorul. Se opreşte, se hrăneşte, se înmulţeşte şi pleacă mai departe înainte ca prezenţa lui să sece definitiv resursele pământului. Uitaţi-vă la ţigani, ultimii oameni liberi ai lumii. Au devenit o problemă în momentul în care au fost legaţi de un loc. Dar, din perspectiva legilor naturale, nu ţiganii sunt o problemă pentru UE, ci invers.

Migraţia continuă, din nevoia de echilibru. Cu sau fără vize, crimele transfrontaliere se întâmplă. Cu sau fără vize, africanii curg spre Europa bogată, europenii bogaţi caută downshifting în Asia, asiaticii visează la America, americanii îşi iau copiii şi se mută în Mexic. Cu sau fără graniţe, oamenii renunţă, încet-încet, la "dreptul de proprietate" asupra parcelei sterpe care nu-i mai poate hrăni, trupeşte sau sufleteşte.

Câţi ani din viaţă am investit ca să am şi câţi ca să fiu?

27 octombrie 2010

Soluţii există

Soluţia 1: Un cutremur de pământ cu magnitudinea de 6.5 - 7 grade. Se prăbuşeşte Centrul istoric, mor nişte meseni şi nişte turişti străini, se schimbă priorităţile, se face apel la solidaritate, ONU, SUA şi UNICEF ne trimit mulţi bani din care plătim datoria la FMI.

Soluţia 2: O lovitură de stat condusă de Armată. Generalii avansaţi de Traian Băsescu preiau conducerea ţării. Generalii avansaţi de Ion Iliescu organizează Opoziţia. Avem democraţie.


Soluţia 3: Un filmuleţ în care Osama Bin Laden ameninţă România. Se ascultă toate telefoanele, se instalează microfoane în toate casele, se instituie un control strict asupra internetului, se interzic întrunirile, se dă stingerea la 9 seara. Se închid şaormăriile.

Hai cu tata

26 octombrie 2010

Preludiul unui epilog

"Dacă îţi dau un peşte, te ajut să trăieşti o zi. Dacă te învăţ să pescuieşti, te ajut să trăieşti o viaţă" - proverb chinezesc.
"Cine fură azi un ou mâine va fura un bou" - proverb românesc.

Da, bătrânelule.

23 octombrie 2010

Visa on arrival pentru românii care vor să viziteze Thailanda

Mierla a avut dreptate: din 21 noiembrie, Thailanda ne dă viză la sosire, pentru o perioadă de 15 zile. Citeşte mai mult aici.

21 octombrie 2010

9, Ten, 11, Twelve

Roberto Quaglia: Mi-a scris un băiat din România. Am un cititor!
Robert Sheckley: Toţi scriitorii au un cititor, unul singur. Cititorul meu eşti tu.
Roberto Quaglia: Şi Cititorul meu e el
Robert Sheckley: Şi aşa mai departe.

20 octombrie 2010

Definiţia prostului

Prostul e un om deştept care vrea să aibă dreptate în momentul ăsta.

Comment: exact ce faci tu!

Din lupta omului cu natura câştigă japonezii.

Sumatra Tsunami Cafe, episodul 6

Stenogramă


Eu: Alo, Sorine?
SOV: Da, tati. Ia zi.
Eu: A, nimic, voiam să fac un pic de trafic pe blog.
SOV: Oricând, tati, cu plăcere.
BF: Merci, bătrâne.
SOV: Te pup, tati, ai grijă pe-acolo.

16 octombrie 2010

Cele 11 legi imuabile ale mediului de afaceri romanesc



1. Toată lumea trebuie să câştige: noi - bani, partenerii noştri - experienţă.
2. Concurenţa reprezintă expresia incapacităţii actanţilor de a înfiinţa un cartel.
3. Achitarea tuturor facturilor duce, mai devreme sau mai târziu, la faliment.
4. Crizele de cash-flow se rezolvă prin împrumuturi cu dobândă zero de la furnizori.
5. Evită să angajezi profesionişti. Nu se vor adapta.
6. Gândeşte pe termen lung: cel puţin 3 luni.
7. Singurul client care merită fidelizat este statul.
8. Oamenii sunt o investiţie cu risc ridicat. Se îmbolnăvesc, mor sau rămân gravizi.
9. Economia de piaţă e doar un pamflet la adresa lui Marx.
10. Nu încheia contracte în baza cărora poţi fi dat în judecată.
11. Niciun partid nu pierde alegerile.

14 octombrie 2010

Service

L-am dus pe laptop să-i schimbe card reader-ul şi placa de reţea.
Au umblat în el şi i-au stricat tastatura. I-au schimbat tastatura şi placa de wireless.

- Card reader-ul şi placa de reţea le-aţi schimbat?
- Nu. Vreţi să vi le schimbăm?

10 octombrie 2010

Cancer versus Harta Lumii


Ultima oară m-am văzut cu Alin Totorean în august, la o terasă din centrul Capitalei. Când suntem amândoi în ţară simultan, ne întâlnim să mai stăm de vorbă. Asta se întâmplă odată pe an.

Abia se întorsese din Etiopia. Mi-a adus cadou două reviste Terra Magazin în care descria o parte din expediţie. Când a întins mâna să-mi dea o dedicaţie pe copertă, am văzut pe braţul drept o cicatrice urâtă. 

- Eram în Etiopia. M-am trezit dimineaţa şi aveam tot muşchiul căzut. Am terminat expediţia cum am putut, m-am întors acasă şi m-am operat. O să fiu bine.

Îl ştiu pe om de 3 sau 4 ani. De câte ori pleacă undeva, mă aştept să aud că l-a mâncat un leu, că a picat într-o crevasă ori că a murit de sete printr-un deşert. Alin a traversat Atacama solitar, pe jos, cu un rucsac de 40 de kilograme în spate. În deşertul australian, a avut probleme, l-au luat cu elicopterul Salvării, l-au internat şi după o săptămână era înapoi. În India l-a muşcat un şarpe veninos. De-astea.

Acum câteva zile, aflu că Alin are cancer. Omul ăsta, voinic ca un cal, trăit toată viaţa prin munţi şi pustii, anternat să reziste la cele mai urâte condiţii, să doarmă în nisip şi să mănânce curmale o lună întreagă, e ameninţat de cea mai urâtă boală a civilizaţiei.

Îl sun. Vorbim jumătate de oră. Nu vrea să pară foarte afectat. Se duce zilnic la Fundeni, îşi face tratamentul, se întoarce acasă şi lucrează la următoarea expediţie. Chile, Peru, gheţari, sanie, barcă gonflabilă, Oceanul Pacific... Nu cere donaţii pentru medicamente şi medici. Ar vrea, în schimb, un sponsor pentru expediţia care urmează.

- Nu mă gândesc la boală, că mă îmbolnăvesc mai rău. Mă gândesc la expediţie. Mă gândesc la ce-o să fie după. 

Mai multe informaţii aici.

Pentru Tricolori


La o zi sau două după execuţia lui Ceauşescu, s-a întâmplat ceva nemaivăzut: mama a venit acasă cu 4 kilograme de portocale. Se dădeau la liber. FSN-ul importase portocale, ca primă măsură.

Văzusem, mirosisem, mâncasem portocale şi înainte. Cam la fiece Crăciun aveam un kil sau peste. Mâncam o portocală pe zi, să-mi ajungă până după Anul Nou. În rest, mă lăfăiam în dulceaţă de caise şi de gutui şi de cireşe amare şi de vişine şi de trandafiri şi în mere şi pere păstrate din toamnă, în struguri confiaţi şi nuci.

Portocalele erau un fel de Europa Liberă a fructelor. Curăţatul, desfăcutul şi molfăitul lor era un ritual, o conspiraţie, o ştafetă a părintelui către copil: "Poate tu să prinzi alte vremuri". Nu mă omoram cu politica, nu mă omoram nici cu portocalele. Nici acum nu-mi plac. Doar politica.

Am desfăcut prima portocală şi am mâncat-o la fel de încet ca pe cele de la Crăciunul anterior. Foarte bună, în felul ei.

- Mănâncă, Brăduţ, mănâncă-le pe toate, aproape că m-a somat mama.

Am mai desfăcut una. Muşcam din capătul cu codiţa apoi, trăgând înceet, dezlipeam o bucată mare de coajă. Maximum 3 fâşii per fruct. Minimum de distrugere. Îmi dezvoltasem o super-tehnică de curăţat portocale.

N-am putut s-o mănânc. Dar nu despre mâncat era vorba. Aveam portocale din belşug!, trebuia să le posedăm! Am decojit două kilograme de portocale în 10 minute. Am pus fructele într-un castron şi cojile pe o farfurie. Fructele s-au uscat, s-au întărit şi s-au acrit. Mama le-a aruncat, a luat cojile, le-a tăiat felii şi le-a făcut dulceaţă. Dulceaţa din coji de portocale e de o mie de ori mai bună decât portocalele.

Deci a nu se confunda sălile de sport cu sportul.

8 octombrie 2010

Cum răspundem noi, românii

Prima parte

- Mă, salut, mi-ai făcut şi mie rost de ce te-am rugat?
- Băi, să vezi, n-am avut timp, am vorbit cu tipul care se ocupă şi mi-a zis ca mă sună înapoi, asta luni. Şi marţi l-am sunat eu, că nu mă sunase şi nu mi-a răspuns, i-am dat SMS să mă sune când termină. Şi după aia miercuri şi joi, ştii, am fost plecat din ţară, m-am întors azi la prânz.
- Deci, zi, mă, mi-ai făcut rost sau nu?
- Băi, nu mă lua şi tu aşa, ştii că de câte ori pot să te ajut te ajut, da' ce să fac dacă ăla e neserios, io-l ştiam serios, că am mai lucrat cu el, da' acuma na, cine ştie, o fi avut şi el treabă. Eu am făcut şi fac tot ce pot să te ajut, da' nu mă lua aşa, înţelegi?
- Frăţiorul meu, deci ai găsit sau n-ai găsit ce te-am rugat?
- OK, dacă vrei să discutăm aşa, adu-ţi aminte când te-am rugat şi eu o chestie, ştii că nu te rog prea des chestii şi ai zis că nu eşti în ţară şi practic a trebuit să mă descurc singur, noroc că ştiam pe altcineva care m-a ajutat. Şi acum vii să mă f...ţi în gură că nu ţi-am găsit nu ştiu ce? Tot tu vii să mă f...ţi în gură?
- Deci n-ai găsit?
- NU, BĂ; NU; n-am găsit şi nici n-am să-ţi găsesc, nu-ţi mai găsesc nimic, că nu meriţi, ce prieten eşti tu, mă, ţi-ai luat-o în cap, am fost eu prea om cu tine şi tu nu meritai, bă, nimic.
- Deci nu.
- NU, BĂ, NU, ce, eşti surd?
- Slavă Domnului. Că am luat din altă parte. De asta te sunasem.

A doua parte

- Auzi, puiuţ, tu mă iubeşti?
- Ce întrebare e asta?
- Te întreb şi eu. Mă iubeşti?
- Da de unde şi până unde mă întrebi acum dacă te iubesc? De ce nu m-ai întrebat toată luna, toată săptămâna şi mă întrebi acum? De ce nu m-ai întrebat azi dimineaţă?
- Deci mă iubeşti?
- Auzi, parcă rămăsese că nu ai nicio problemă că stau noaptea să joc World of Warcraft. Ţi-am explicat că e o chestie serioasă, că nu e chiar un joc, că mă ajută să mă concentrez şi să gândesc business. Ţi-am explicat sau nu ţi-am explicat? A rămas că nu stau mai târziu de ora 2, hai 2 jumate şi nu stau. Ieri am venit în pat la 2.15, da' tu n-ai de unde să ştii, că dormeai. Tu nu ştii decât să reproşezi.
- Puiuţ, te mai întreb odată: mă iubeşti?
- A, ştiu ce e, ai văzut că i-am dat add pe Facebook lu bruneta aia. Nici nu ştiu cine e! Am dat add pentru că nu vedeam cine e, ştii cum e pe Facebook, trebuie să te împrieteneşti cu omul ca să-i vezi adevărata faţă şi pozele şi cu cine e prieten şi cu ce se ocupă. Uneori şi sexul, că nu toţi îşi arată sexul! Nu pot să cred că eşti geloasă pentru aşa o prostie şi, chiar dacă eşti, nu te credeam în stare să faci scene de-astea pentru un nimic, UN NIMIC!
- Deci mă iubeşti sau nu?
- Auzi, da' ia să te întreb şi eu ceva: de ce iei mobilul cu tine la baie? de ce-l iei când te duci până la piaţă? Crezi că n-am văzut că te întorci cu el în mână şi că, imediat după ce-ai intrat în casă, primeşti un SMS? Crezi că-s prost şi nu văd? Văd, văd totul, dar am încredere în tine şi nu îţi fac scene de-astea de căcat. Suntem doi oameni maturi şi liberi şi putem face tot ce vrem. Nu ne obligă nimeni să fim împreună sau să dăm socoteală unul altuia! Sau cel puţin aşa era până acum. Şi asta-mi plăcea la tine, decenţa, bunul simţ, fe-mi-ni-ta-tea.
- Puiuţ, deci îmi zici sau nu-mi zici dacă mă iubeşti?
- Te iubesc, normal că te iubesc, dar ce importanţă are asta pentru tine? Pentru tine nu contează decât ce-ţi zice maică-ta şi cucuvelele alea de amice ale tale şi ce citeşti prin reviste de doi lei şi ce vezi pe la televizor, prin tot felul de show-uri de doi lei, asta contează pentru tine, nu dacă te iubesc.
- Deci mă iubeşti?
- Bine. N-ai decât să-ţi baţi joc de asta, să mă umileşti, să mă joci pe degete, că tu crezi că ţine. Da nu ţine, o, nu, nu ţine, păpuşă scumpă. A ţinut, sau a părut că ţine, pentru că m-am făcut eu că nu văd, pentru că ţi-am acordat circumstanţe atentuante, pentru că am sperat că de fapt nu eşti aşa cum era clar că eşti. Mă gândeam că poate, cu timpul, o să te schimbi, o să renunţi la toate meschinăriile astea ale tale, dar se pare că le ai în codul genetic şi nu te mai poate schimba nimic niciodată.
- Şi eu.

Citeşte şi Cum vorbim noi, românii, respectiv Cum întrebăm noi, românii

6 octombrie 2010

Sorin Amazon salvează planeta



Îndrăgitul cântăreţ de manele Sorin Amazon (fost Sorin Veştedu, fost Sorin Boboc) şi-a achiziţionat o bicicletă de 110.000 de dolari. Vehiculul, model Aurumania Gold Bike Crystal Edition, este placat cu aur de 24 de carate şi încrustat cu nu mai puţin de 600 de cristale Swarowski.

"Fiecare care este aici în această seară trebuie să salvăm cumva natura asta" a spus Sorin publicului prezent la festivalul "Eco-Manele 2010". Cu ocazia manifestării, Sorin şi-a lansat şi noul album, în format Blue-Ray, intitulat sugestiv "Of, planeta mea!". Albumul reprezintă o colaborare cu alţi artişti de manele care militează pentru protejarea mediului înconjurător: Marian Borneo, Cristi Delfinu şi Vera Biosfera.

În videoclipul piesei, difuzat pe principalele staţii muzicale româneşti şi europene, Sorin se plimbă pe bicicleta Arumania printr-un cimitir de elefanţi. "Am vrut ceva ca la Michael Jackson, Dumnezeu să-l ierte", a declarat starul.

Cităm din versurile piesei "Of, planeta mea"

"Mereu pe lumea asta mare
Planeta a fost cea mai tare
Dar acum a sărăcit
Leii ei s-a cheltuit.


Of, Planeta mea, of, natura mea,
Mi se rupe inima
Care toţi aceşti duşmani
Trage în oragutani"

Un cântec, două vorbe despre asta


Scuzaţi embed-ul, era penibil să cânt eu.

Corneliu Vadim Tudor circula pe piaţă ipoteza că Traian Băsescu, bolnav de cancer în ultima fază, aleargă din oncolog în oncolog ca să-şi salveze viaţa lui de preşedinte.

Pe jumătate, "Tribunul" a avut dreptate. Era cancer.

Condoleanţe lui Traian şi Mircea Băsescu.

5 octombrie 2010

Hahaha



Optimiştii sunt acei angajaţi care, în preziua deadline-ului, o taie un pic mai devreme de la muncă. Ei cunosc şi recunosc zâmbind că treaba merge şi fără ei. Nişte colegi, mai pesimişti dar mai competenţi vor livra proiectul la timp. 

Optimiştii sărbătoresc reuşita în baruri, la petreceri mondene şi întâlniri intime pe teme globale. Optimiştii fac dragoste cu Lumea. Pesimiştii o duc la dermato-venerolog.

Asistenta medicală care-ţi schimbă perfuziile în fiecare noapte la ora 3 nu zâmbeşte niciodată. Zâmbeşte, în schimb, nevasta adulterină care te vizitează o dată pe săptămână, după una mică cu una mare.

Cu cât e criza mai profundă, cu atât se înmulţesc optimiştii, pentru că nicio instituţie serioasă nu-i mai ţine peste program. Vă plătim, dar nu-i mai încurcaţi pe cei care muncesc. Optimiştii trebuie să-şi ocupe timpul, trebuie să-şi manifeste optimismul. "Trebuie făcut ceva!" spun ei.

De aceea se organizează tot mai multe petreceri. Cu cât mai puţin soare pe cerul zilei, cu atât mai multe artificii pe cerul nopţii. La ore fixe. Un ceas deşteptător pentru pesimişti: "Noi suntem gata ;-) La voi cât mai durează?"

(Dacă mă duc la Poliţie şi recunosc că eu am omorât-o pe Mădălina Manole, or lăsa-o ăştia în pace?)

Până şi în clişeele publicitare, inginerii sunt serioşi, preocupaţi, iar băieţii de la vânzări sunt cravate cu zâmbet. Unii lucrează cu încăpăţânarea materiei, ceilalţi - cu slăbiciunea firii omeneşti. Compresia adiabatică cvasistatică în motorul Otto e un inamic notoriu al gândirii pozitive. Uită de ea. Trăieşte-ţi viaţa. Inginerii, marş înapoi la muncă.

N-am cunoscut niciun optimist competent pe domeniul optimismului său. Ăia care-mi spuneau că într-o bună zi o să gândesc pozitiv nu-mi înţelegeau argumentele şi nici nu voiau să le înţeleagă. Ăia care dau ca sigură ieşirea din criză joi seara detestă matematica. Salvatorii planetei confundă biosfera cu blogosfera.

Poate cel mai amuzant atribut al optimiştilor e lipsa de umor. Umorul presupune înţelegerea realităţii şi prezentarea ei în forme răsturnate, caricaturale. Curiozitate, simţ de observaţie, rafinament, un pic de cinism. Defecte de care optimismul s-a delimitat.

Optimismul e o treabă serioasă, de care numai pesimiştii râd.

Share It