"Friendly restaurant, local and international cuisine"

Când am ajuns, era doar o masă ocupată. Două scandinave între tot atâtea vârste, cu copiii. Din specia "Lasă, că-ţi arată ea mami elefantul".

- Şi tati unde e?
- Pe cartea de credit.

Ca şi cum femeile n-ar fi fost suficient de amărâte după un copil, un divorţ şi 10 ore pe charter, ăştia de la restaurant băgau o muzică să le îngroape definitiv. Genul ăla de complilaţie "Femei părăsite când le era lumea mai dragă". Bonnie Tyler, Celine Dion, Melanie C şi Jason Mraz, cântece care conţineau expresii total nepotrivite, de genul "Kiss me" sau "If I could turn back time".

La aşa ceva nu se dă play pe malul mării decât în caz de honeymooneri. Care ascultă, se ţin de mână şi par să îşi spună

Nouă nu ni se va întâmpla niciodată, nu-i aşa, iubitule?

În fine, am zis că o fi fost o întâmplare. O compilaţie pentru turişti, poate singura. DAR, după ce scandinavele au plecat şi am rămas doar eu, CD-ul s-a întors pe partea cealaltă. Dire Straits, Eagles, Kenny Rogers, o colecţie pe care am putea-o numi "Cum să-ţi spun că am pe alta fără să te privesc în ochi?"

Deci o făceau special ca să mai comande lumea bere.

M-a trezit un grup de nemţi cărunţi. Două femei şi doi bărbaţi cărora ori nu li se întâmplase, ori trecuseră peste asta, că păreau încă împreună. S-au pus la o masă în spate şi au început să fluiere tonic pe melodiile triste, în timp ce amestecau cărţile pentru renţ. Nişte oameni pregătiţi să piardă războaie.

Am plecat înainte de iminentul Rammstein.