Dacă nu plecam, înnebuneam.
N-aveam niciun plan, nicio destinaţie clară, niciun reper in afară de reîntâlnirea cu Aloel, pe care o aşteptam de 6 ani. Dar nu mai puteam sta. Aici, începuse sezonul ploios, musonul nordic îmi mătura veranda zi şi noapte, nu mai puteam ţine aprinsa o lumânare, turna cu găleata aproape non-stop. Nici să mă duc până la chioşc după apă sau ţigări nu puteam fără să mă fac ciuculete...(citeşte în continuare)
Si eu simt uneori ca daca nu plec innebunesc. Dar imi revin a doua zi, ca in Pacientul englez, replica aia care spune "Seara imi smulgeam inima din piept. Dar ma trezeam a doua zi si vedeam ca ea e tot acolo". Imi trece repede, apropiatii spun ca sunt alintata.
RăspundețiȘtergereLuli